Este un bolovan de 40 de tone localizat pe malul râului Taunton din Massachusetts, SUA, acoperit de gravuri misterioase.
Se presupune că piatra datează din timpul erei glaciare (10.000-13.000 ani) şi până în anul 1963 a stat în apă, doar partea superioară fiind descoperită pentru o perioadă scurtă de timp.
În anul 1680, un colonist britanic pe nume John Danforth a studiat desenele din partea superioară a Pietrei Dighton, iar 10 ani mai târziu a scris o carte intitulata "The Wonderful Works of God Commemorated", în care a descrisa piatra.
Antone Court Gebelin, un arheolog francez, care nu văzuse niciodată piatra propriu-zisă ci doar o parte din gravuri, a enunţat în anul 1781 o teorie conform căreia gravurile ar aparţine fenicienilor. În anul 1837, Carl Christian Rafn a afirmat că incrispţiile ar aparţine de fapt vikingilor, însă nu a putut dovedi acest lucru.
La finele Primului Război Mondial, în 1918, Edmund Delaware, a iniţiat o nouă teorie, potrivit căreia inscripţiile au o provenienţă portugheză.
Totul a pornit de la cifra 1511 care a fost descoperită pe piatră. Delaware a studiat istoria Portugaliei şi a descoperit că Gaspar Corte Real a plecat în expedie spre America în anul 1502 şi niciodată nu s-a mai întors în ţara sa de origine. Fratele lui, Miguel Corte Real, a plecat să-l caute la data de 10 mai 1502, dar nici el nu s-a mai întors acasă. Gravurile de pe misterioasa piatra arată următoarele indicii: anul 1522, numele lui Miguel Corte Real şi stema portugheză în formă de V. Se pare că astfel misterul a fost dezlegat, însă mai sunt sceptici care contestă acestă teorie.

Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen